CadMere.Ro

Filmul tragediei din Timiș, unde un tânăr a murit decapitat după ce un băiat de 16 a intrat cu tractorul pe contrasens 

Accident cumplit, seara trecută, pe o şosea din Timiş. Vă avertizăm că urmează informaţii cu un puternic impact emoţional. Un tânăr a fost pur şi simplu decapitat, după ce un minor, de doar 16 ani, care se afla la volanul unui tractor a intrat pe contrasens. Pe lângă şoferul ucis, în maşina care mergea regulamentar se afla şi fratele geamăn al acestuia, care a fost grav rănit şi el. 

Fratele supraviețuitor și băiatul de 16 ani care a provocat tragedia au fost transportați la spital în stare gravă. Impactul dintre tractor și mașină a fost deosebit de violent. Cei doi frați gemeni de îndreptau aseară spre Cladova când, la un moment dat, pe sensul lor de mers a apărut un tractor.

Unul dintre frați a murit pe loc

Unul dintre tineri, cel aflat la volan, nu a avut nicio șansă și a murit pe loc, iar fratele lui a fost grav rănit. La volanul tractorului se afla un adolescent de 16 ani, rănit și el grav în urma coliziunii.

Băiatul nu avea permis de conducere și nu băuse. Nu avea însă niciun drept să se urce la volanul utilajului, care nu era nici înmatriculat, nici înregistrat.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără drept.

Read Previous

Un tată și-a aruncat fetița de 3 luni de la etajul 4. Copila a fost găsită moartă de un trecător, în fața unui bloc din Chișinău

Read Next

Supărat că soția lui donează toți banii familiei la biserică, un rus a incendiat lăcașul de cult

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Most Popular