CadMere.Ro

Bărbatul care și-a părăsit familia la 10 zile după ce găzduit o refugiată ucraineancă a renunțat și la carieră pentru ea, după ce femeia a orbit parțial 

Un bărbat din Marea Britanie care și-a părăsit nevasta pentru o refugiată din Ucraina, după ce inițial a vrut să o găzduiască, a mărturisit că noua aleasă a inimii a orbit parțial. Potrivit The Sun, britanicul va avea în continuare grijă de tânăra lui parteneră.

În doar 10 zile, viața unui bărbat din Regatul Unit s-a schimbat complet. Tony Garnett, în vârstă de 29 de ani, a părăsit-o pe mama copiilor imediat după ce Sofiia Karkadym, o refugiată de 22 de ani din Lvov, Ucraina, s-a mutat în casa lor.

Destinul, însă, nu a fost ușor pentru femeia fugită din calea războiului. În lungul drum către Marea Britanie, Sofiia a suferit o infecție la ochi ce a lăsat-o aproape oarbă. Acum vede doar parțial și are de parcurs un drum lung până la recuperare. Însă Tony nici nu se gândește să o părăsească și pe ea.

„Am renunțat la serviciu pentru a îi deveni îngrijitor full-time. Pentru că nu a primit număr național de asigurare (n.r. national insurance number) și nu poate munci trebuie să plătesc totul singur. Nu primesc nimic pentru că îi sunt îngrijitor, ea nu are beneficii de la stat. E ceea ce e corect să fac, nu pot fi bărbat fără să am grijă de femeia mea”, a mărturisit el. „Dar nu este despre bani, doar vrem să fim pe picioarele noastre și să începem un nou capitol din viață cât mai curând”, a mai precizat Tony.

Și-a părăsit familia în doar zece zile, după ce a întâlnit o refugiată din Lvov

Tony și fosta lui parteneră, Lorna, alături de care are doi copilași – de trei și respectiv șase ani – o primiseră pe Soffia în casa lor, după izbucnirea conflictului. Însă zece zile mai târziu, Lorna a acuzat-o direct pe tânăra din Ucraina că a pus ochii pe bărbatul ei. Soffia și-a făcut atunci bagajele, însă ce a urmat e uluitor: Tony a ieșit cu ea pe ușă, părăsindu-și familia.

Cuplul a fost aspru criticat pe internet, iar unii au mers până la a face petiții pentru expulzarea tinerei din Lvov. „Oamenii o portretizează ca un monstru care a venit în UK și a furat un bărbat. E departe de adevăr. A fost o decizie luată de amândoi. Nu e ca și cum ne-am văzut și am decis atunci să plecăm. Eu plecam oricum, pentru că nu mai puteam cu Lorna, care a fost împotriva Sofiiei de la început”, a ținut să precizeze Tony, menționând, totodată, că „doar a vrut să o țină pe Soffia și să aibă grijă de ea”.

Tânăra din Ucraina, acuzată că l-a sedus pe britanicul cu doi copii. Fosta lui parteneră: „Purta decolteuri”

„Nu strică familii. Am plecat pentru a o ajuta, iar ce s-a întâmplat după s-a întâmplat, ai nevoie de doi la un dans. Ea e făcută distrugătoare de familii pe internet, în timp ce eu primesc mesaje de felicitare”, a mai spus Tony.

Potrivit sursei citate, până și familia tinerei din Ucraina s-a îndepărtat de ea. „Părinții mei au spus că sunt rușinați și nici măcar nu pot ieși afară din cauza mea. Am oameni care îmi scriu că sunt o persoană oribilă, că am făcut un lucru rău pentru țara mea. Toți din UK cred același lucru, pentru că am luat un bărbat dintr-o familie, dar sunt minciuni”, a mărturisit Soffia. 

Lorna, fosta parteneră a bărbatului, are o altă versiune: Sofiia ar fi pus ochii pe el din prima, purtând decolteuri chiar când acesta se întorcea de la serviciu.

Read Previous

Moarte cumplită pentru doi tineri din Vrancea. Au sfârșit înecați după ce au plonjat cu mașina furată în canalul râului Siret din Berești 

Read Next

După caniculă, inundații și vijelii. Puhoaiele de apă și grindina cât oul de prepeliță au făcut prăpăd în țară 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Most Popular