Prima reacție a Danielei Iliescu, după ce Culiță Sterp a făcut accident și a fugit de la locul faptei: „Prietenii se îngrijorează”

Culiță Sterp a fost implicat într-un accident rutier, în Cluj. Bolidul la volanul căruia se afla a intrat într-un alt autovehicul care se afla pe carosabil, șoferul a fost transportat la spital de ambulanță SMURD, conștient și cooperant, precizează pompierii de la fața locului. În urma incidentului care a luat amploare în presă, dar și în mediul online, soția cântărețului a ținut să facă precizări.

Culiță Sterp a provocat un accident în piața Avram Iancu, la intersecția cu Bulevardul Eroilor din Cluj-Napoca. Accidentul ar fi fost provocat de celebrul cântăreț, care a și părăsit locul faptei. Bărbatul a fost depistat cu o alcoolemie de 0,41 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, la care se întocmește dosar penal.

”La accident a intervenit Detașamentul 1 de pompieri Cluj-Napoca cu o autospecială de stingere și descarcerare și un echipaj de terapie intensivă mobilă (ambulanță SMURD). Nu s-au impus manevre de descarcerare. O victimă, bărbat, 32 ani, a fost transportată la spital de ambulanță SMURD, conștientă și cooperantă”, au precizat pompierii.

Prima reacție a Danielei Iliescu, soția lui Culiță Sterp, după accidentul pe care manelistul l-a produs

Daniela Iliescu a răspuns public cu privire la incidentul în care este implicat direct soțul ei. Acesta a transmis un mesaj prin intermediul rețelelor de socializare:

„Fac postarea asta în special pentru prietenii noștri care chiar se îngrijorează, mă sună și îmi dau mesaje și nu pot face față să le răspund tuturor (…)

Culiță este bine, sănătos!

Le mulțumesc oamenilor care chiar sunt alături de familia noastră, care știu prin ce perioadă stresantă trec (cu noul brand) care trebuia să fie una mai frumoasă, dar Dumnezeu știe ce lecții avem de învățat și de ce ne pune la încercare. Îi mai mulțumesc lui Dumnezeu că totul este bine, lucrurile materiale oricum nu au contat și nu vor conta vreodată pentru noi.

Iar pentru cei care comentează aiurea, speculează și aruncă cu hate, mai uitați-vă și la viața voastră. O fi ea chiar perfectă și sunteți îndreptățiți doar să o comentați pe a altora?”, a scris aceasta pe Instagram, potrivit CanCan.ro.

Cântărețul de manele a fugit de la locul accidentului, dar a fost găsit la scurt timp de oamenii legii și i s-a deschis dosar penal, potrivit clujust.ro.

Culiță Sterp e anchetat după ce a fugit de la locul faptei

Culiță Sterp a accidentat un autovehicul Dacia Logan, unde la volan se afla un bărbat în vârstă de 32 de ani, care a avut nevoie de ajutor medical și a fost transportat de urgență la spital.

Traficul a fost blocat pe acea rută pentru a nu exista probleme de circulație și pentru alte mașini. După ce Culiță Sterp a fugit de la locul impactului și a fost găsit ulterior, acesta a fost dus și la Spitalul Județean unde i s-au recoltat probe de sânge pentru a se stabili exact care a fost alcoolemia.

Culiță Sterp ar fi părăsit locul accidentului, fără acordul poliției, iar manelistului iar acesta avea alcoolemie peste 0,4 în aer, la care se face dosar penal.

Sursa: a1.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *