„Aş vrea să dau timpul înapoi”. Părinţii copilului căzut de la etajul 4, în Petroşani, primele mărturii după accident 

„Aş vrea să dau timpul înapoi”. Părinţii copilului căzut de la etajul 4, în Petroşani, primele mărturii după accident 

Un băiețel de 1 an și 3 luni a căzut, astăzi, de la etajul 4 al unui bloc din municipiul Petroşani. Se pare că, într-un moment de neatenție al părinților, copilul s-ar fi urcat pe o maşinuţă electrică, fereastra fiind deschisă, şi a căzut.

Micuțul a fost preluat de echipajul de pe ambulanță și transportat la spital.  Din faţa unităţii medicale, cei doi părinţii au povestit pentru reporterii Observator cum s-a petrecut totul.

Copilul, transportat de urgenţă la spital

Tatăl: S-a urcat pe o maşinuţă electrică. Niciodată nu s-a urcat la geam

Mama: La geam se mai urca pe măsuţa lui şi chiar o luasem de acolo astăzi şi chiar spuneam că trebuie să facem ceva. Îi curăţam măsuţa, să îl pun la masă. Efectiv eram lângă el. 

Tatăl: Era la un metru de el, doar că eram după colţ, atât. Şi eu eram dincolo în cameră, că a fost cu mine, s-a jucat cu mine.

Mama: A fost o fracţiune de secundă. Aş vrea să dau timpul înapoi. 

Potrivit ISU Hunedoara, copilul a căzut de la etajul 4 al unui bloc din municipiu. La fața locului au intervenit de urgență un echipaj SMURD și o ambulanță a SAJ, cu medic.

La sosirea salvatorilor, biețelul avea semne vitale și a fost transportat la UPU Petroșani.

Din primele informații, căderea copilul a fost atenuată de o copertină.

Arta de a IUBI...