Crimă oribilă în Vaslui. O femeie de 35 de ani, omorâtă de soţul gelos chiar în faţa copilului de 4 ani: „A văzut toată crima. Ferească Dumnezeu!” 

O crimă oribilă a avut loc seara trecută, într-o comună din Vaslui. O femeie de 35 de ani, mamă a trei copii, a fost înjunghiată sub ochii fiului cel mic, de 4 ani, de soţul gelos. Tânăra se despărţise de bărbat de trei ani şi trăia acum cu chirie, alături de copii, într-o altă casă. Însă bărbatul s-a dus după ea şi a înjunghiat-o cu un cuţit. A fugit după ce a comis fapta, dar a fost prins de poliţişti câteva ore mai târziu. Vă avertizăm că urmează detalii cu un puternic impact emoţional.

„Era gelos, gelos. Are 3 copii. Un copil de 4 ani a văzut toată crima. Ferească Dumnezeu!”, spune proprietara locuinţei. Femeia e încă în stare de şoc. Ea a fost cea care a descoperit crima. Se dusese în casa mamei sale, unde tânăra de 35 de ani stătea în chirie. A găsit-o într-o baltă de sânge. Singurul martor al crimei a fost copilul de 4 ani al victimei.

Criminaliştii au intrat în alertă imediat după ce crima a fost descoperită. Criminalul, prins

„A găsit pacienta fără semne vitale şi prezentând o plagă înjunghiată la nivelul cordului. Se pare că a fost descoperită mult prea târziu, mai mult de o oră”, a declarat Daniel Ungureanu, medic la SAJ Vaslui. Femeia se mutase în comuna Zorleni de trei ani, după ce a fugit de soţ. Aveau trei copii împreună, unul de 4 ani şi doi mai mari, de 17 şi 19 ani. Aseară, bărbatul de 45 de ani a intrat în casă pe ascuns şi a ucis-o. A fugit imediat după faptă. Oamenii ştiau că este foarte posesiv.

Criminaliştii au intrat în alertă imediat după ce crima a fost descoperită. Soţul femeii a fost prins în jurul orei 22:00. Este a doua seară la rând în care violenţa domestică face victime. În noaptea de joi spre vineri, o altă femeie de 35 de ani a fost ucisă de soţul gelos, de data aceasta în Giurgiu. Amploarea violenţei împotriva femeilor în România este tot mai îngrijorătoare. Numai anul trecut, 69 de femei au fost ucise de parteneri. Iar 61 au fost rănite grav în cazuri încadrate la tentativă de omor. De asemenea, numărul cazurilor raportate de violenţă domestică a trecut de 51 de mii în 2021.

Sursa observatornews.ro