O LEGENDĂ DESPRE SPERANȚĂ SALVAREA VIEȚII

Se spune că demult,trăiau într-o căsuță dărăpănată,două fete,două surori,cele mai sărace din lume.

Căsuța avea numai două odăi,într-una stăteau ele,în cealaltă își ducea zilele un bătrân culegător de zdrențe.

Un bătrân liniștit și trist. Una dintre fete,cea mare muncea din greu ca să aibă cu ce s-o crească și pe sora ei mai mică.

N-aveau părinți, erau singure pe lume.

Într-o toamnă,sora cea mică s-a îmbolnăvit. A făcut febră mare,nu mai mânca,nu mai vorbea…

Cu multe rugăminți cu lacrimi,sora mai mare a reușit să înduplece un doctor să vină la patul bolnavei.

Acesta a consultat-o cu grijă și când a terminat,a facut un gest de neputință.A vorbit cu mare tristețe în glas:

– Aș fi vrut să-ți dau vești bune dar nu pot să te mint.

N-ar folosi la nimic.

Cum să-ți spun eu?…

Vezi, când în copăcelul ăsta din fața geamului vostru n-o să mai fie nici o frunză,atunci n-o să mai fie pe lume nici sora ta.Îmi pare râu, îmi pare tare rău…

Pentru că, pesemne doctorul n-a vorbit destul de încet, fetița bolnavă a auzit totul.

De atunci a trăit numărând frunzele copacului. ….

Era toamnă,frunzele cădeau,se împuținau și zilele ei.

A venit prima brumă și au căzut alte frunze,din puținele rămase.

Într-o noapte s-a pornit viscolul și pe o creangă sus a copacului a rămas o singură frunză.

Fetița nu și-a dezlipit ochii de pe ea,până ce s-a lăsat seara și copacul a fost acoperit de întuneric.

În seara aceea fetița a cerut surorii ei s-o primească în patul ei și s-o culce îmbrăcată.

Dimineața a trezit-o frigul din cameră și frigul din suflet.

S-a ridicat cu greu în capul oaselor și s-a uitat pe geam,cutremurată de spaimă.

Frunza era acolo,singură, clatinată de vântul înghețat.

Și acolo a rămas frunza toată iarna, până în primăvară,când copăcelul a înmugurit și s-a umplut cu frunze verzi.

Din fericire,fata cea mică s-a înzdrăvenit și a trăit în pace,până la adânci bătrâneți.

Poate că mai trăiește și acum, fără să știe că într-o noapte,când nu l-a vazut nimeni,bătrânul culegător de zdrențe a legat cu o ață ultima frunză rămasă pe o creangă de sus a copacului…

Poți fi o scânteie de speranță,cuiva!