Esti bine? NU! In sfarsit, recunosti si tu…

 -Esti bine?
-NU!
-In sfarsit, recunosti si tu…
-Pai, mi-am dat seama ca nici nu are rost sa ma prefac, pana la urma, oricum nu va pasa.
-Ce s-a intamplat cu tine?
-Nimic!
-Atunci de ce ai lacrimi in ochi?
– Pai, plang atat de des incat nici eu nu mai stiu cand plang.
– Dar, erai o persoana plina de viata, zambitoare, radeai mereu, erai fericita, erai altfel, erai ca un copil fericit… Acum, nu te mai recunosc.


– Bine zis, ,,ERAM”. Copilul acela a murit de ceva timp iar voi nu v-ati dat seama. Nu v-ati dat seama nici cand spuneam ,,sunt bine” dar eu eram de fapt, la pamant.
– Cat o sa mai suferi?
– Pai, eu m-am nascut doar sa sufar, si sunt definitia dezastrului asa ca…
– Mai poti?
-Nu… Chiar simt ca cedez, lumea mea s-a prabusit… visele mele s-au spulberat, la fel si dorintele…
-Si,de ce i-ai indepartat pe toti?
– Deoarece stiu ca vor pleca pe rand, toti, intr-o zi si atunci voi suferi si mai mult! Stiu, nu ai cum sa ma intelegi asa ca, nu te mai chinui. N-o sa ma intelegeti vreodata!