octombrie 24, 2021

CadMere.Ro

Cel mai bun site

Nu știu cum și de ce, zilele astea m-am gândit la cum e să mai primești scrisori.

Nu știu cum și de ce, zilele astea m-am gândit la cum e să mai primești scrisori.

Scrisori adevărate, venite prin poștă și puse în plicuri pe care sunt lipite timbre de-alea cu zimți.

Nu mai știu de câtă vreme n-am mai scris si n-am mai primit o scrisoare, un bilețel, o felicitare, un răvaș.

Cu atât mai puțin o scrisorică de amor.

Au trecut ani de zile de când n-am mai citit o scrisorica de amor lacrimogenă.

Îmi amintesc cum stăteam eu întinsă pe pat și-mi curgeau lacrimile una după alta pe o foaie de-aia dictando, scrisă cu cerneală indigo.

Si literele se întinau, se îmbinau intre ele și cuvintele și frazele căpătau în mintea mea o însemnătate aparte.

Si citeam, si reciteam de 100 de ori, pana ce ajungeam sa cunosc fiecare virgula, punct, fiecare literă în parte cu ochii închiși.

Apoi luam și eu o foaie și începeam să aștern un răspuns timid.

Si-mi reciteam răspunsul meu și mototoleam foaia.

Si încercam din nou și iar eram nemulțumită de încercările mele.

Si eram supărată că răspunsul meu nu se ridica la valoarea literară a scrisorii primite.

Si plângeam fără sa mai știu de ce: de fericire ca primisem o scrisoare de amor sau de tristețe ca nu sunt și eu în stare sa scriu una la fel de lacrimogena.

Nu ca mi-este dor de o astfel de scrisoare, pentru ca știu ca n-am de la cine si de ce primi.

Dar să presupunem ca as fi o adolescentă în epoca computerului care primeste o scrisorica de amor de la iubitul ei. Parcă nu mai e așa de romantic să lăcrimezi pe o tastatură neagră. Nu?