Prăpăd în București, în 12 ore a plouat cât pentru jumătate din toată luna mai. Apa a ajuns aproape de capota maşinilor 

Prăpăd în București, în 12 ore a plouat cât pentru jumătate din toată luna mai. Apa a ajuns aproape de capota maşinilor 

n ultimele cateva ore, ne-am trezit parcă într-un alt anotimp. S-a facut brusc frig şi a plouat torenţialazi-noapte. Şi, ca de obicei, vremea a scos, din nou, la suprafaţă problemele de infrastructură. Canalizările din multe zone ale Capitalei nu au facut faţă cantităţilor uriaşe de apă. În ultimele 12 ore, a plouat cât pentru jumătate din toată luna mai.

Ploaia puternică a dat peste cap traficul din Bucureşti.

La primele ore ale dimineții au fost blocaje masive în mai multe zone din Capitală, circulaţia troleibuzelor şi autobuzelor fiind blocată sau îngreunată. 

Capitala, inundată după o noapte cu ploi torenţiale

În Cartierul Tineretului, nivelul apei a ajuns aproape de capota maşinilor. Bulevardul a fost blocat mai bine de două ore, după ce șoseaua a fost inundată. Proprietarii câtorva mașini din zonă au avut nevoie de intervenția pompierilor, pentru a-și putea debloca autoturismele. 

Vântul puternic a făcut, de asemenea, părpăd. A doborât mai bine de 15 copaci, jumătate dintre ei prăbușindu-se pe mașini. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, însă pagubele sunt însemnate, iar proprietarii speră să primească bani de la primărie pentru reparații.

Prognoză specială pentru București

Prognoza meteo specială pentru București, emisă ieri de Administrația Națională de Meteorologie, anunța că temperatura maximă va scădea, miercuri, cu 10 grade față de ziua de marți.

Astăzi, vremea se va răci accentuat devenind rece pentru această dată. Nebulozitatea va fi persistentă în prima parte a zilei când temporar va mai ploua, iar vântul va prezenta intensificări cu viteze de 45 – 50 km/h. După-amiaza și seara cerul va fi temporar noros, iar vântul va slăbi din intensitate. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 19 grade Celsius.

Arta de a IUBI...