octombrie 24, 2021

CadMere.Ro

Cel mai bun site

S-ar putea să nu fiu mereu acolo cu tine, dar voi fi mereu acolo pentru tine!

Am să-ți spun cum a început dragostea, cum s-a născut ea în mine”, scria cu mare entuziasm una dintre cele mai fericite dintre femei, în jurnalul ei personal.

“Era o zi de toamnă, asemănătoare cu toamna simțurilor mele, colorată în galben, maroniu, cafeniu, un tablou frumos, dar care aștepta așternerea unei primăveri. Dragostea era deja în mine, mă locuia. Sfioasă, plăpândă, rușinoasă, pudică dar plină de curajul de a-și găsi chipul în suflarea unui alt trup. Și uite așa într-o zi ne-am întâlnit.

A fost și n-a fost dragoste la prima vedere, ne mai văzusem și poate că fiecare îl prețuia într-un mod curat pe celălalt fără nicio altă îndrăzneală. Îl visasem într-o noapte, dar nu i-am văzut chipul, doar faptele. Mă tulbura frumos să știu că ar exista și în realitate un el precum cel din vis.

Ne-am întâlnit adunați de un proiect frumos ,,Dragostea dincolo de cuvinte”. Un proiect care salva oameni din oceanul urii, răutății,  indiferenței. Eram fiecare atenți să ne îndeplinim cât mai frumos menirea și asta ne-a apropiat. Încet, foarte încet și fără să realizam, Cineva ne aduna tot mai mult unul în preajma celuilalt. Nu am căutat dragostea, ea ne-a căutat mai întâi și ne-a găsit. Zile, săptămâni, luni ne-am atins doar din priviri și nu cred că există atingeri mai curate ca acestea.

Câtă frumusețe în clocotul cuminte al inimii!

Când mi-a atins pentru prima dată mâna eram toată un tremur, era o seară de iarnă. Recele de afară aproape că îți îngheța inima. Mi-a luat mâna în mâna lui și parcă trupul meu era, dintr-o dată, în plină vară. Mi-a sărutat mâinile și fruntea, buzele încă mai aveau să aștepte.

Era prea dintr-o altă lume, prea atent cu mine, prea răbdător și nu aveam nimic in mine ca să merite toată dăruirea dragostei lui. Nu înțelegeam de ce mi se oferă așa favor. De ce eu? De ce mie?

Era matur, dar cât se poate de potrivit pentru copila din mine. Blând dar atât de curajos, înțelept și adesea plin de sudoarea muncii nobile pe care o făcea.  Trudea pentru salvarea oamenilor și adesea se uita pe sine. Ce făcusem eu ca să-l primesc în dar? De ce m-a ales pe mine? Nu eram de o frumusețe rară, chipul meu nu avea nimic strălucitor, nu aveam nimic prin care să ies în evidență.

Eram sfioasă, mai mult tăcută, atrasă de vorbele lui înțelepte, ochii mei îl cuprindeau în toată măreția lui, îi eram ascultătoare și îl numeam “domnul meu”. Atât aveam și mi se părea că sunt cea mai bogată. Dragostea pentru el și dragostea ce venea dinspre el, mă îmbogățea din ce în ce mai mult.
Așa a început dragostea pentru mine, străbătând anotimpuri dar trăind în continuă primăvară. Adesea mă întreb dacă nu sunt deja în Rai iar cel aproape de inima mea, un înger. Mă trezesc în miez de noapte să-l ating. Gândurile mele se ceartă între ele: “E înger! Ba nu, e om-înger” .

Zâmbesc și adorm, confund realitatea cu un vis și visul cu realitatea. Cu el nu fac diferență între vis și realitate. Nu mai sunt eu de când l-am întâlnit și sufletul mi-e locuit de două chipuri. Nici nu mai știu care din ele este al meu.

Despre dragoste s-a scris, se scrie și se va mai scrie mult, foarte mult. S-a scris la furie, la beție, la suferință, la extaz, la bucurie, la împlinire, la dezamăgire. S-a scris după cum a dictat inima sau rațiunea, s-a scris cu lacrimi de durere și s-a scris pe culmi de fericire. S-a scris în versuri și în proză, s-a cântat despre dragoste și s-au montat filme de Oscar. Nu ducem lipsă de teoria dragostei ci de trăirea ei. Câți oameni, tot atâtea teorii despre dragoste și aproape tot atâtea dezamăgiri. În loc de povești de dragoste, cei mai mulți au parte de romane întregi ale urii, indiferenței și dezamăgirii. Cei mai mulți au ajuns să creadă că nu există dragoste adevărată ci doar o spoială și foc de paie.

Unii, mai au speranțe că dragostea lor va da peste cap statisticile negative, în timp ce alții au decis că vor trăi pur și simplu clipa așa cum o fi ea pentru că “până la dragoste te mănâncă fie ura, fie indiferența.”

După aproape 15 ani de interferențe multiple cu oamenii, vorbindu-le sau ascultându-le inimile, am descoperit că de nimic nu este privat mai mult omul în viață ca de dragoste și totuși de nimic nu are nevoie mai mare decât de ea. Iubirea este elixirul sufletului de care acesta are nevoie ca și plămânii de aer.

Mai credem, oare, că iubirea împreună cu bunătatea și frumosul, vor salva lumea sau cel puțin, pe noi înșine?

Personal, eu cred, precum Euripide că “dragostea este tot ce avem, e singura modalitate prin care ne putem ajuta unul pe celălalt”. Și mai cred că trebuie să învățăm din nou și din nou cum să iubim. Știm de ce trebuie să iubim și destul de mulți avem și pe cine, însă nu mai știm cum să iubim. Chiar dacă iubirea pleacă de la noi și din noi, ea nu poate înflori și nu se poate dezvolta doar în noi. Este nevoie de un altul. Dragostea este alteritate.

Pornind de la frântura de poveste de dragoste de mai sus, vă propun să luăm în considerare câteva gânduri, idei, principii, numește-le cum vrei, pe care să le aplicăm la propria noastră poveste de viață.

1. ”Nu stârniți dragostea până nu vine ea!”

În zilele noastre dușmanul de moarte a iubirii nu este ura, ci graba! Timpul este bunul cel mai de preț din viață și trebuie să învățăm să-l investestim în moduri care să maximizeze iubirea; să petrecem cât mai mult timp cu cel iubit, pentru a-i da iubirii șansa să crească.  Partea bună este că de fiecare dată când investim timp, dăruire, curăție și răbdare, iubirea se va amplifica.

“În iubire se petrece un miracol. Ajungem să ne transformăm în ceea ce iubim rămânând totuși noi înșine. Orice iubire trebuie să se termine cu o moarte. Moarte fiecăruia pentru viața celuilalt. Ei trebuie să moară de dragul iubirii pentru a o împlini cu adevărat.” (Gabriel Liiceanu)

“Îndrăgostirea este timpul în care aripile iubirii înmuguresc. Este recunoașterea într-un chip pământesc a unei forme divine: declanșarea procesului de creștere la loc a aripilor pierdute la cădere. O re-înaripare!… Orice chip de care ne îndrăgostim, chiar dacă este pământean, deschide către o lume care nu e de aici. El pare „trimis”, pare că a sosit aici anume pentru noi, pentru a aduce cu el zvonul altei lumi!“ (Gabriel Liiceanu)

Îndrăgostirea sau intrarea în lumea dragostei presupune capitularea ta, mai mult răstignirea ta, în vederea unei învieri înnoitoare.Nu poți iubi rămânând TU, cel vechi.

În mod firesc, noi ne îndrăgostim de celălalt pentru că ceea ce simțim ne face bine nouă. Egoismul are multe fețe hidoase, una dintre ele se pitește chiar în cuibul unde dragostea vrea să se așeze. De aceea este imperios ca îndrăgostiții să moară față de egoismul sau egocentrismul lor, înainte de a-și ucide iubirea care înmugurește fiindcă “eul propriu pârjolește totul în jur”, scria Andrei Pleșu.

“Îndrăgostirea este o revenire la Sursă! O ocazie de repunere în contact lumea care a fost, dar nu mai este, cu a noastră. O reînproprietărire divină.” (Gabriel Liiceanu). Nu confundați îndrăgostirea cu neliniștea hormonală!

În povestea noastră ea relatează: “A fost și n-a fost dragoste la prima vedere, ne mai văzusem și poate că fiecare îl prețuia într-un mod curat pe celălalt fără nicio altă îndrăzneală. Îl visasem într-o noapte, dar nu i-am văzut chipul, doar faptele. …Adesea mă întreb dacă nu sunt deja în Rai iar cel aproape de inima mea, un înger.”

Dragostea nu este un dat ci un dar divin oferit celor care-l caută cu toată inima pentru inima lor și a celor care aleg să se dăruiască. Atracția față de trup este un proces biologic natural, dar demersul de a găsi un suflet, un caracter pe care să-l umpli și să te umple de fascinația întregirii, este un dar venit din Divin, un har primit de Cel care este Dragoste, Dumnezeu.

În cartea Cântarea Cântărilor, este aproape poruncită această rugăminte fierbinte de a trăi în așteptarea a dragostei autentice și a nu provoca ceea ce seamănă cu ea, neliniștea și nerăbdarea hormonală: “Vă conjur, fiice ale Ierusalimului: nu stârniţi şi nu treziţi iubirea până când nu-i va face ei plăcerevină  să  iar voi sunteţi pregătite. (Cântarea Cântărilor 8:4)

“Nu i-am văzut chipul, doar faptele”. “Ceea ce face frumusețea unui om, este bunătatea lui”, scria înțeleptul Solomon în cartea proverbelor sale.

Cadmere.Ro