octombrie 24, 2021

CadMere.Ro

Cel mai bun site

Suferi după o despărțire? Șase sfaturi pentru a trece mai departe

Să treci peste o despărțire nu este niciodată ușor, dacă sentimentele care au fost la mijloc în timpul relației au fost autentice.

Deși suferința inevitabilă de după despărțire nu poate fi ștearsă cu buretele, există mai multe lucruri pe care le poți face pentru a te redresa și a merge mai departe.

Dacă sentimentele devin însă prea copleșitoare, nu te sfii să apelezi la ajutorul psihologului.

Oferă-ți timp să jelești relația Este normal și sănătos să îți acorzi timp pentru a plânge după relația care s-a terminat.

În niciun caz nu trebuie să te simți vinovată pentru aceste sentimente sau să încerci să le reprimi, pentru că îți vei face mai mult rău decât bine.

Terapeutul Mac Stanley Cazeau a spus, după cum arată Cosmopolitan: „În timpul procesului de jelire, permite-ți să îți procesezi și onorezi emoțiile”.

Scrie o scrisoare fostului, dar nu i-o trimite

Dacă simți că au rămas lucruri pe care nu ai apucat să le spui fostului, dar vrei să o faci fără să îți deschizi rănile în fața acestuia, îi poți scrie o scrisoare, fără să i-o trimiți.

Experta în dating Krysta Monet crede că acest lucru poate să îți dea o senzație de împlinire și mulțumire sufletească.

„În scrisoarea către fostul, îți poți exprima în mod deschis toate emoțiile și furia”, a explicat Monet. Stabilește niște limite sănătoase

Uneori, după despărțire rămâi prietenă cu fostul

– sau dacă nu rămâi, cauți să îl spionezi pe social media, pentru a vedea ce face. Este mai bine însă să păstrezi niște limite, oricât de mare ar fi tentația.

„Aceste limite îți vor permite să îți procesezi emoțiile și îți vor oferi siguranța de a merge mai departe”, a explicat Cazeau.

Fă ceva care îți face ție plăcere Este momentul ideal să te concentrezi din nou pe tine și pe lucrurile care îți fac plăcere.

Oferă-ți timp pentru hobby-urile care îți fac plăcere, fă sport, gătește felurile tale preferate de mâncare, mergi la salon pentru a te răsfăța.

Acest lucru te va ajuta să îți restabilești încrederea în tine ca persoană individuală, potrivit psihoterapeutului Nicholas Hardy.

Transpune-ți sentimentele în scris Scrie ceea ce simți

– pe o foaie, pe telefon, pe laptop, pe tabletă, oriunde îți vine ție la îndemână.

Poate fi un jurnal sau poate te simți inspirată să compui ceva

– o poveste, o poezie, un cântec.

Scrisul ajută la a-ți înțelege mai bine sentimentele și de a descoperi pacea interioară.

Dacă nu simți niciun strop de inspirație, poți să scrii pur și simplu ce lecții ai învățat după această relație.

Ocupă-ți timpul cu activități care să te distragă

Oricât de tentant este să te închizi în casă și să plângi, după o anumită perioadă de timp trebuie să înveți să ieși din carapace.

Ieși cu prietenii, mergi la niște cursuri, plimbă-te.

Orice activități care te scot din casă și au capacitatea de a te distrage îți vor face bine, chiar dacă la început s-ar putea să le percepi ca un efort.


sursa: unica.ro