Tradiţii şi obiceiuri de Crăciun din întreaga lume. În ce ţară a fost împodobit pentru prima dată bradul!

Tradiţii şi obiceiuri de Crăciun din întreaga lume. În ce ţară a fost împodobit pentru prima dată bradul!

Crăciunului îi sunt asociate tradiţii şi ritualuri dintre cele mai diverse. În multe părţi din lume, este obişnuit să fie împodobit un brad, copiii şi adulţii merg la colindat şi sunt oferite daruri.

Naşterea lui Iisus a început să fie sărbătorită din secolul al III-lea în lumea creştină. Primele sărbători de Crăciun se derulau timp de mai multe zile, din luna noiembrie şi până în ianuarie. Alegerea acestei perioade a ţinut de o strategie a Bisericii, care a permis dispariţia vechilor obiceiuri şi tradiţii păgâne, care au fost înlocuite cu una dintre cele mai importante sărbători ale creştinătăţii: naşterea lui Iisus.

Sărbătoarea Crăciunului nu exista la începutul creştinismului. Evangheliile nu menţionau data naşterii lui Iisus Hristos, iar Biserica a trebuit să aleagă o dată. La început, nu toate bisericile creştine aveau aceeaşi dată pentru sărbătoarea Naşterii Domnului, până când data de 25 decembrie a fost aleasă în anul 354 e.n. de Biserica din Occident. Biserica din Orient a păstrat data de 6 ianuarie.

De unde provine numele „Crăciun”

Originile cuvântului „Crăciun” sunt diverse, controversate şi, de multe ori, se întrepătrund. Origini latine ale sale se regăsesc în Italia, Portugalia, Spania, unde „Crăciun” se spune „Natale” (Italia), „Natal” (Portugalia) şi „Navidad/ Natividad” (Spania).

Pentru unii istorici, originile cuvântului vin de la vechii gali din Franţa, deoarece „Crăciun” („Noel”, în franceză) ar proveni din două cuvinte ale galilor – „noio” (nou) şi „hel” (soare). Această origine face referire la caracterul profan al sărbătorii şi, în special, la celebrarea solstiţiului de iarnă de vechii gali. Întrucât marile sărbători religioase creştine şi sărbătorile păgâne se suprapun şi se întrepătrund, este dificilă descoperirea originilor exacte ale cuvântului „Crăciun”.

În limba română, la fel ca în multe alte limbi regionale europene, originea latină a continuat să existe până în zilele noastre pentru a desemna sărbătoarea Crăciunului – „creatio,- onis” însemnând „naştere”, spune news.ro. În engleză se spune „Christmas” („Mesa de Crăciun”), în germană „Weichnachten” („Nopţile sfinte”), în olandeză „Kerstmis”, iar în greacă „Chrisstouyenna”.

Bradul

Pentru sărbătorirea lui Jul, popoarele nordice plantau un brad în faţa caselor lor. În secolul al XVIII-lea, pomul de Crăciun şi-a făcut intrarea şi în biserici. Înainte ca tradiţia pomului de Crăciun să se răspândească în Germania, exista deja un obicei foarte vechi, ce consta în decorarea ferestrelor, geamurilor, porţilor şi tavanelor cu ramuri de iederă.

În Franţa, prima datare oficială a pomului de Crăciun a fost găsită în provincia Alsacia. În 1521, un edil municipal i-a autorizat pe paznicii forestieri să îi lase pe localnici să taie brazi de mici dimensiuni pentru a celebra Crăciunul. Primele descrieri ale bradului de Crăciun datează oficial din 1605. Este vorba de descrierile unor brazi de Crăcin din oraşul Strasbourg. În acea epocă, bradul era decorat cu tradafiri din hârtie, figurine din hârtie colorată, mere roşii şi diverse dulciuri. Tradiţia bradului de Crăciun a fost introdusă pe scară largă în Franţa de prinţesa Hélène de Mecklembourg, care a adus-o la Paris în 1837, după căsătoria ei cu ducele de Orléans.

În 1841, prinţul Albert (originar din Germania), soţul reginei Victoria a Marii Britanii, a ridicat un brad de Crăciun în faţa castelului Windsor din Anglia şi a instaurat astfel ceremonia decorării pomului de Crăciun.

Cu ajutorul coloniştilor, bradul de Crăciun a ajuns şi în Statele Unite ale Americii la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Tradiţia a fost instaurată şi la Casa Albă, în 1840.

În Canada, bradul de Crăciun a fost impodobit prima dată în interiorul bisericilor, înainte de a ajunge în casele tuturor localnicilor.

Bradul de Crăciun a ajuns şi în Rusia în 1852, iar primul brad de Crăciun a fost plantat şi iluminat în Sankt Petersburg.

Bradul de Crăciun este unul dintre cele mai răspândite simboluri ale sărbătorii Crăciunului. Spre deosebire de tradiţionala iesle, el nu este recunoscut ca un simbol specific catolic, ci s-a răspândit şi în ţările creştine protestante şi în cele ortodoxe. Pe 24 decembrie, seara, bradul se regăseşte în toate casele creştinilor din lumea întreagă. Originile bradului de Crăciun se pierd în negura vremurilor şi combină elemente păgâne, protestante şi catolice. Înainte de naşterea lui Iisus, romanii îşi împodobeau casele cu frunze şi crenguţe de laur, iederă şi brad, cu ocazia sărbătorii Saturnaliilor. De altfel, cultul ”arborelui sacru” există în mai multe culturi şi tradiţii din lumea întreagă.

Povestea lui Moş Crăciun

Nu este cunoscută originea lui Moş Crăciun. A apărut misterios în secolul al XIX-lea. Sfântul Nicolae, debarasat de mitră, de bastonul şi de măgarul lui, apare în 1822 într-un poem pe care un teolog american l-a scris pentru copiii lui: ”Vizita sfântului Nicolae, în Ajunul Crăciunului”. În 1863, acel poem a fost ilustrat. Sfântul Nicolae a luat de atunci trăsăturile unui bonom zâmbitor, bucălat, burtos şi bărbos, pe care îl cunoştem în zilele noastre, îmbrăcat cu o pelerină şi o pălărie roşie şi zburând prin aer în fruntea unei sănii trase de reni. Astfel s-a născut Moş Crăciun şi i-a fost hărăzită o carieră îndelungată, apărând pe cărţi poştale, în vitrine şi în marile magazine, iar uneori pe coşurile caselor. Dar şi în visele copiilor, care ezită să renunţe la legendă şi să devină adulţi, pentru că vor să creadă încă un an în povestea moşului aducător de cadouri.

Tradiţii şi obiceiuri în ţări ale lumii

Crăciunul este sărbătorit atât de catolici, cât şi de protestanţi şi de ortodocşi la aceeaşi dată – 25 decembrie. Cu toate acestea, anumite ţări păstrează tradiţii specifice.

România

În seara zilei de 24 decembrie, are loc în Banat „Slobozirea roatei de foc”, ceea ce este o indicaţie că ritul solar de la echinocţiu s-a practicat şi la solstiţiul de iarnă. Tot în seara de ajun, în Banat, se pune un butuc în vatră, care se numeşte „Buşteanul Crăciunului” şi se crede că focul nu trebuie să se stingă deloc, potrivit „Dicţionarului de simboluri şi credinţe tradiţionale româneşti” (2016), de Romulus Antonescu.

În alte părţi ale ţării, în noaptea Crăciunului, nu se ard lemne tăiate, ci numai buturugi, cărora, când ajung la incandescenţă, li se înalţă cântări. Zgândărirea focului din cămin ori din vatră cu bâtele de către colindători, în noaptea dinspre Crăciun, nu poate să însemne decât incitarea şi învierea focului, adică o simbolică sprijinire sau provocare a învierii soarelui, care, în concepţia vechilor popoare, se petrecea în noaptea de 24 spre 25 decembrie, ultima dată fiind considerată ziua naşterii soarelui neînvins.

În Maramureş, când se pregătesc bucatele pentru Crăciun şi Anul Nou, din primul aluat se face un colac numit stolnic, care nu se umple cu nimic şi care este împodobit cu diferite motive făcute tot din aluat. Picioarele mesei pe care urmează să fie aşezat stolnicul sunt legate între ele, pentru ca toţi membrii familiei să fie uniţi, cum sunt şi picioarele mesei. Pe blatul mesei, se aşează mai întâi otavă, iar pe aceasta stolnicul. Otava este prezentă pe masă obligatoriu, pentru că este adunată din mai multe locuri, cuprinde în ea multe flori şi este tânără. Stolnicul, pus pe masa cu otavă, nu se mişcă din loc pe parcursul tuturor sărbătorilor de iarnă, dar, în dimineaţa de An Nou, capul familiei taie felii din colac şi le dă fiecărui membru al familiei, precum şi fiecărei vite cornute, pentru „a avea noroc şi a fi feriţi de boale”. Steaua este semn ceresc, vestind naşterea Mântuitorului, astfel că devine obiect ritual-ceremonial în cadrul obiceiurilor de iarnă, motivul apărând şi în cântecele „de stea” care se practică din Ajun şi până pe 7 ianuarie, de Sfântul Ioan.

Ţăranii cred că Moş Ajun a fost baci în slujbă la Moş Crăciun, stăpânul de oi în staulul unde Fecioara l-a născut pe Iisus. În ziua de Ajun copiii şi adulţii colindă. Gazdele le dau „colindiţe” – covrigi, nuci, mere, colăcei, o cană cu vin. În ziua de Ajun este bine să ajunezi ca să ai sănătate şi noroc în anul care urmează, scrie Vlad Manoliu în „Sărbători româneşti”.

În afara colindelor din Ajunul Crăciunului mai sunt cântările de dimineaţă numite şi „zori”. Ele sunt răsplătite cu daruri şi bani. Ultimele decenii au adus schimbări importante în obiceiurile românilor. Influenţaţi de tradiţiile vestice, oamenii se concentrează pe împodobirea bradului, organizarea mesei de Crăciun, cadouri şi petreceri.

Marea Britanie

Pe parcursul întregii luni decembrie, englezii îşi trimit cărţi poştale cu urări tradiţionale, frumos decorate, pe care le afişează apoi în casele lor până în luna ianuarie. O altă tradiţie britanică constă în „crakers” de Crăciun – bomboane mari din hârtie strălucitoare, care ascund mici cadouri şi o coroniţă care este spartă („crack”) în timpul cinei de Crăciun. Tot în Marea Britanie a debutat şi tradiţia Secret Santa. Prin tragere la sorţi, fiecare membru al unei familii, dintr-un mediu profesional sau dintr-o comunitate devine un Moş Crăciun secret pentru o altă persoană, oferindu-i mici cadouri. În fiecare an, fundaţia When You Wish Upon A Star organizează în scopuri caritabile o cursă specială, iar participanţii sunt deghizaţi în Moş Crăciun.

Germania

Germania este ţara din care provine tradiţia Crăciunului şi în care există cele mai bune pieţe de Crăciun din lume. Germanii sărbătoresc Crăciunul începând din 6 decembrie, odată cu Moş Nicolae, care vine să le aducă cadouri într-o sanie. Nemţii au şi o prăjitură tradiţională, „casa vrăjitoarei”, ce include pastă de migdale, pască şi fructe confiate.

Portugalia

În Ajunul Crăciunului, toată lumea participă la „slujba cocoşului” („missa do galo”) şi fiecărui invitat la cină îi este oferită o portocală, în plus faţă de cadourile tradiţionale. În sobă sau în şemineu arde un trunchi de măslin sau de castan, iar toţi invitaţii mănâncă „bacahlau cozido” – batog cu varză, cartofi şi ulei de măsline. Urmează 13 tipuri de desert, simboluri ale lui Iisus şi cei 12 apostoli.

Arta de a IUBI...